Despre Alexandru Mircea

Am 31 de ani sunt căsătorit și am 2 copii. M-am mutat în Otopeni în anul 2017, convins că orașul-satelit al Capitalei îmi poate oferi tot ceea ce îmi doresc. În schimb, am descoperit că și aici este aceeași situație ca în multe alte zone din țară.

În anul 2010 am obținut licența în Științe Administrative, specializarea Administrație Publică, din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative. În prezent, lucrez în domeniul bancar, la una dintre cele mai bine cotate bănci din România. Interacționez zilnic cu antreprenori din toate domeniile, iar lucrul acesta m-a determinat să îmi schimb total viziunea asupra României și automat a orașului nostru.

După terminarea studiilor, am avut posibilitatea de a mă alătura partidelor vechi din politica română, însă nu m-am regăsit în modul lor de acționare și valori. Totul s-a schimbat după OUG 13. Am ieșit la protest în Piața Victoriei pentru copiii mei, simțeam nevoia de schimbare. Ieșirile repetate la proteste m-au făcut să conștientizez faptul că este nevoie de implicarea fiecaruia dintre noi și inclusiv a mea, în cadrul comunității. Voiam și vreau pentru copiii mei o Românie modernă și civilizată, drept urmare în 2018 am luat decizia de a mă implica în politică și m-am înscris în USR, filiala Otopeni.

Candidez pentru poziția de consilier local pentru că vreau să contribui la dezvoltarea orașului, să reprezint locuitorii din Otopeni și să implementez viziunea Alianței USR PLUS. Proiectul meu pentru Otopeni are în vedere dezvoltarea infrastructurii pe toată raza orașului, interconectarea zonelor noi cu cele centrale, o unitate sanitară și un campus educațional ( care să conțină toate nivelurile de învățământ- creșă, gradiniță, școală primară, gimnaziu, liceu și de ce nu și facultate).